1500680988 Exteriorul castelului

Dimensiune font

Teme

Stil Meniu

Cpanel
 AddThis Social Bookmark Button

Exteriorul castelului…

Castelul Corvinilor, vedere de ansamblu

Castelul Corvinilor, vedere de ansamblu

Privind cetatea de lângă statuia Sfântului Ioan de Nepomuc, avem în faţă o clădire de o măreţie arhitectonică neîntrecută.

În stânga, spre nord, avem turnul masiv al “Buzduganelor”, (Ungurii îl numeau turnul dantelat). Acoperişul acestui turn în original avea o cupolă joasă, iar cu ocazia renovărilor, începute pe la 1870, s-a ri­dicat turnul conic, aşezându-i statuia unui soldat din evul mediu. Lângă acest turn se vede o clădire mai nouă, ce aparţine edificărilor regelui Matei Corvinul şi mamei sale Elisabeta Szilaghyi. Aici putem vedea şi camera de provizii, lângă ea este rondela numită bastionul dantelat, apoi casa nemţilor şi turnul porţii, sub care se află podul şi poarta cetăţii.

Spre dreapta se întinde măreţul palat al cetăţii, sprijinit de patru contraforturi din piatră, care zac pe stancă, care se ridică deasupra pârâului Zlaşti. Faţada palatului este foarte elegantă şi bogat ornamentată cu sculpturi.

De-a lungul, la etaj, se întinde un coridor, decorat cu balcoane rotunde şi unghiulare. Toate balcoanele sunt prevăzute cu ferestre în stil gotic de o rară frumuseţe, cu turnuleţe, embleme şi alte decoruri din piatră sculptată. Lângă palatul cetăţii se află camera cu turnul Capistrano, de aici se vede „Coridorul de pericol” care duce la „Turnul Neboisa”. Coridorul de pericol se leagă de cetate cu un pod mobil, care se închidea în caz de atac spre turnul Neboisa. Ne-boj-se, sau Ne-eboj-sa, Slavii îi ziceau „Ne-bojse", înseamnă „nu te teme", ,,n-ai frică". Francezii aveau astfel de turnuri, care erau ultimul refugiu în ce­tatea respectivă, sub numirea de „Befroi", Germanii îi spuneau „Berfried", sau „Burgfried" .

Ungurii, popor de stepă, nu aveau obiceiul să edifice astfel de turnuri de ultim refugiu şi astfel au împrumutat şi ei de la slavi această numire.