1500681611 Legenda fântânii

Dimensiune font

Teme

Stil Meniu

Cpanel
 AddThis Social Bookmark Button

Legenda fântânii

Castelul Corvinilor, Fântâna

Castelul Corvinilor, Fântâna

În anul 1442 după victoria din luna septembrie pe râul Ialomiţa, pe lângă o pradă bogată, Ioan (Iancu) de Hunedoara a adus cu sine şi mai mulţi prizonieri turci la castel. Gândindu-se cum i-ar putea face utili şi-a adus aminte că una dintre problemele cele mai mari ale castelului - în caz de asediu - era lipsa apei, care cel mai probabil era adusă cu multă trudă de la fântânile din împrejurimi. Aşa că i-a venit o idee. Ce ar fi să le propună turcilor un târg ? Zis şi făcut: a doua zi Ioan ordonă scoaterea prizonierilor din temniţă şi aşezarea acestora în curte.

Sărmanii turcii se gândeau la ce este mai rău crezând că le-a sosit ceasul, aşa că mare le fu mirarea când auziră din gura lui Ioan propunerea: trei dintre ei urmau să fie eliberaţi dacă săpau o fântână. Turcii, surprinşi fiind şi crezând că este o cursă, nu au avut curajul să se anunţe deoarece în perioada medievală exista o practică destul de generalizată în ceea ce priveşte nerespectarea cuvântului dat, atât din partea turcilor cât şi din partea creştinilor. Mare le fu bucuria când au văzut că propunerea lui Ioan nu era o capcană şi că li se dau unelte de lucru, ciocan, daltă, târnăcop, găleată şi că primesc în plus supliment la mâncare, aşa că se felicitau bucuroşi unul pe celălalt gândindu-se la rapida eliberare.

Pentru a asculta textul daţi clic pe player.

Dar sărmanii turci nu cunoşteau un amănunt semnificativ, şi anume faptul că la Hunedoara castelul era construit pe o stâncă. De acest lucru şi-au dat seama la câteva zile de săpat după ce au ajuns la stâncă, dar nu au renunţat. Motivaţia eliberării le-a oferit energia şi tonusul necesar continuării lucrării. Şi au săpat turcii un an şi nu au terminat, n-au terminat nici după cinci, nici după zece, ....ci după cincisprezece ani. Îmbătrâniţi de efort şi de perioada care între timp s-a scurs cei trei turci s-au prezentat bucuroşi înaintea proprietarului castelului. Nu mică le-a fost mirarea când au auzit că Ioan, cel care le-a promis eliberarea, murise cu un an mai înainte, în 1456, iar în faţa lor se prezentă noul proprietar, soţia acestuia, Elisabeta Szilágyi care temându-se de răzbunarea turcilor, i-a condamnat la moarte. Turcii resemnaţi au cerut ca ultimă dorinţă, să le fie îngăduit a scrie o inscripţie cu numele lor: Ali, Mehmet şi Ibrahim, doar că cele trei nume aşezate într-o anumită ordine şi scrise cu literă mică reprezintă de fapt un text al Coranului care tradus înseamnă "Apă ai dar suflet nu". Inscripţia se găseşte deasupra unei pietre de culoare galben-maro la înălţimea de aproximativ 2 m şi 50 cm pe contrafortul exterior (pilastru) al capelei.

Pentru a asculta textul daţi clic pe player.