Dimensiune font

Teme

Stil Meniu

Cpanel
 AddThis Social Bookmark Button

Legenda corbului

Stema lui Iancu de Hunedoara

Stema lui Iancu de Hunedoara

În anul 1409, regele Ungariei Sigismund de Luxemburg dăruieşte lui Voicu şi fraţilor săi Mogoş, Radu şi vărului lor Radu, precum şi micuţului Ioan (Iancu) de Hunedoara, castelul şi domeniul Hunedoarei. Se pare, tot atunci, familia înnobilată a primit ca blazon un corb cu aripile uşor desfăcute, care poartă în cioc un inel, pe seama căruia mai târziu au fost plăsmuite o mulţime de legende cu privire la originea familiei şi a lui Ioan (Iancu) de Hunedoara. Dintre aceste legende, cea mai cunoscută este legenda corbului, care apare pentru prima dată în 1484 la curtea regelui Matia (Matei) Corvinul şi a fost creată cel mai probabil de istoricul şi secretarul de curte al acestuia, Antonius Bonfini, ulterior legenda fiind popularizată de cronicarul saş Gaspar Heltai.

Legenda spune că regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, trecând prin Transilvania spre Ţara Românească, a ordonat trupelor sale să ridice tabăra pe malul râului Strei, nu departe de Hunedoara, pentru a se odihni înaintea confruntării cu turcii. Aici, regele ar fi petrecut câteva săptămâni, timp în care, spune cronica, plictisindu-se fără compania plăcută a unei domniţe, regele fiind un fel de Casanova al Ungariei, porunceşte unuia dintre supuşii săi să găsească o domniţă frumoasă care să-i înveselească şi să-i încălzească nopţile. Servitorul, plecat în căutarea unei domniţe, s-a întors cu fata unui boier român de prin părţile Haţegului, Elisabeta Mărgineanu, a cărei frumuseţe l-a copleşit pe regele Sigismund de Luxemburg, aşa că acesta se îndrăgosteşte de frumoasa domniţă. Din nefericire iubirea regelui nu durează foarte mult, doar vreo două săptămâni, până la plecarea acestuia către Ţara Românească.

Pentru a asculta textul daţi clic pe player.

Campania se încheie victorios, aşa că pe drumul spre întoarcere regele îşi aduce aminte de frumoasa Elisabeta pe care o pofteşte la dans. Mare fu  mirarea regelui când domniţa se prezentă tot plânsă aşa că o întrebă ce s-a întâmplat. „Mărite rege de ce m-am temut, nu am scăpat. Am rămas grea”. Regele se bucură nespus de mult la aflarea faptului că va avea un urmaş, şi a asigurat-o pe frumoasa Elisabeta, mama micuţului Iancu, că se va ocupa personal de viitorul acestuia. În acest sens, regele îi dăruieşte un inel de aur ca semn de recunoaştere al micuţului şi porunceşte scrierea unui act prin care regele îl recunoaşte pe micuţ ca fiind urmaşul său. Cu graba impusă de circumstanţe, fata este căsătorită cu un nobil refugiat din Ţara Românească pe nume Woyk Buthy. Timpul a trecut şi micuţul Iancu a rămas orfan de tată, Elisabeta fiind obligată să se reîntoarcă cu Iancu la fratele ei Gaspar.

Odată, la vânătoare, legenda spune că un corb a fost ispitit de strălucirea inelului cu care se juca Iancu şi îl fură, băiatul cerând ajutor. Atras de ţipetele copilului, unchiul său Gaspar reuşii să descopere locul în care a zburat corbul, pe care l-a doborât cu o săgeată, recuperând valorosul inel cu care, mai târziu, Iancu a putut să se prezinte la curtea regală. Tot acum, tânărul i-a povestit regelui întâmplarea din copilărie cu corbul care i-a furat inelul, iar regele i-a dat ca blazon tocmai un corb cu un inel în cioc.

Pentru a asculta textul daţi clic pe player.