Dimensiune font

Teme

Stil Meniu

Cpanel
 AddThis Social Bookmark Button

Castelul Corvinilor ieri si azi la 6 ani

 

Au trecut  şase ani de când am semnat contractul cu Ministerul Turismului, pe acea vreme condus de doamna Udrea. Nu vă puteţi imagina senzaţia, când după 2 ani de muncă vedeai semnătura aceea. Nici dacă îmi scria Papa nu eram aşa fericită.

Nu ştiam ce va urma.

Toata lumea zice că e greu, nimeni nu spune cât de greu.

Lucrul acesta l-am afirmat public şi la prima conferinţă de presă.

Azi după 8 ani, nimic nu s-a schimbat. Este foarte greu de lucrat cu statul şi este foarte greu de lucrat cu anumite categorii de oameni.

Noi am avut de toate.  Aş putea scrie o  telenovelă doar din cei 8 ani de muncă la proiect, pregătire, scriere, implementare, în fine tot tacâmul. Au fost de toate: morţi, răniţi, dispăruti, trădări, nefericire, devoţiune, loialitate, prietenie, sprijin, regret, tristeţe, bucurie, lacrimi, mulţumire, dezamăgire, surprize…. dar, cel mai mult EFORT.

După doi ani de muncă, tone de hârtie şi la un calcul scurt o investiţie de circa 5000 de ron în hârtie, toner, telefon, fax, ore de cercetare, drumuri de Bucureşti, echipă formată din oameni ce erau motivaţi de o singură idee “se poate şi merită”, care nu se văzuseră niciodată, comunicau pe net zilnic şi munceau până noaptea târziu pentru acestă idee, primeşte vestea că proiectul va fi finanţat.

Oameni încrezători care sperau să facă mult din nimic pentru promovarea locală. Să facă mai cunoscut un brand local  Castelul Corvinilor şi legat de acesta cunoscut, unul gastronomic, anonim, dar tot local – virşli.

În vremea aceea Castelul de la Hunedoara nu avea nici pe sfert numărul de vizitatori pe care îl are astăzi, iar proiectul nostru a fost o picătură din pumnul de apă rece de izvor care a înviorat faţa castelului.  

În calitate de manager de proiect semnez contractul de finanţare cu o prefinanţare de 10% din valoarea finanţării, aşa cum se ştia şi cum era făcut cash flow -ul. Când contractul se întoarce vine însoţit de o nouă directivă….prefinanţare 3%.

A fost începutul coşmarului.

Munca, în sine, nu e grea. Munca nu e grea niciodată, dacă e predictibil procesul, şi fluentă maniera. Dacă nu te sabotează sistemul sau implementarea lui.

Contractele au fost încredinţate conform legii, regulamentelor şi tuturor dispoziţiilor, contrar zvonurilor din piaţă, şi cu toate acestea am avut zeci de paşi înapoi, paşi pe loc, pericole precum buza prăpastiei, până la contractant care după ce a câştigat şi a început munca, s-a retras, intrat în imposibilitate de plată din pricina întârzierilor de la celelalte proiecte pe care le avea în lucru.

Reia procedura cu respectarea termenelor şi a condiţiilor contractului cadru, dacă poţi!

Zile şi nopţi de zbatere, dar am reuşit!

Datorez fiecare zi în care am scos-o la capăt, faptului că deşi urmăriţi de ghinioane şi complicaţii, am avut în jur oameni destupaţi la minte, oameni serioşi şi muncitori, care scoteau soluţii din piatra seacă, respectând tot ceea ce era de respectat, ba mai mult, îmi atrăgeau atenţia asupra  detaliilor fine care puteau să dea alte complicaţii. Era un fel de unii repară cu o mână ce stricau alţii cu două.

Fiecare zi a fost o provocare.

După ce un colaborator a murit şi altul a dispărut, gluma preferată a supravieţuitorilor era “ azi ce nenorocire se mai întâmplă?” … Noroc cu umorul negru al românului de rând!

Colaborarea cu Ministerul a fost exemplară în faza de implementare.

Oamenii erau excesiv de corecţi, atenţi să nu care cumva să fie ceva interpretat greşit, ajungeam să fiu foarte precaută şi eu, dar asta a dus la o colaborare foarte cursivă, nicidecum greoaie cum te-ai fi aşteptat.

Dacă nu răspundeau la telefon, sunau înapoi cel mai târziu a doua zi dimineaţa.

Ne-au ajutat sincer şi cu competenţă.  Datorită lor, dificultăţile erau mai uşor de suportat şi când dădeam de greu ne plângeam ca unor prieteni, deşi cu unii nu m-am văzut niciodată, ci doar am vorbit la telefon.

Erau mai mulţi, dar cel mai aproape ne-au fost domnii Eftenoiu Radu şi Păduraru Petrică, responsabili de noi în diverse faze ale proiectului. Adevăraţi profesionişti şi oameni integri pe care i-am cunoscut personal la sfârşitul proiectului.

Când vorbesc de ajutor lucrurile sunt foarte clare. Toţi cei care lucreză cu aşa ceva au nevoie de sprijin în înţelegerea normelor, în interpretarea corectă a textelor de lege şi a regulilor, în a înţelege exact ce trebuie făcut şi cum, astfel încât să nu apară probleme mai târziu, în evaluare şi după în sustenabilitate.

Anul următor şi cei care au urmat…. lucrurile s-au complicat în loc să se simplifice.  

Dacă pe perioada proiectului papetăria, telefon şi alte consumabile în legătură cu proiectul au fost undeva în jur 1500 euro pe un an când cutii- cutii de documente luau calea Bucureştiului, în perioada care a urmat am vorbit de cam aceeaşi sumă, când totul se putea rezolva şi din mail, print screen şi arhiva electronică.

Dar dacă aşa sunt regulile aşa se joacă.

Dacă azi mă întreabă cineva care este lecţia cea mai valoroasă pe care am învăţat-o din cei 8 ani : “cunoaşte-ţi armele şi adversarul”.

Dacă ştim exact pe ce ne bazăm şi reuşim să avem resurse independent de cursul proiectului, iar echipa e responsabilă şi devotată, nu sunt surprize la care să nu faci faţă.

Dacă însă structura nu este foarte solidă, nu are rost.

Esenţial : independenţă financiară, un manager bun, un contabil al naibi de bun si un jurist deştept. Fără aceste “mici” ingrediente … stop.

 va urma