Dimensiune font

Teme

Stil Meniu

Cpanel
 AddThis Social Bookmark Button

Munții Ṭarcu

 

Reprezintă  o unitate montană aparținând părții vestice a Carpaților Meridionali, suprafața sa fiind asemănătoare cu cea a unui triunghi dreptunghic, cu catetele aproape egale, orientate spre văile râurilor Timiș și Bistra, respectiv cu ipotenuza formată din cele două vai cu direcții opuse, cea a râului Rece și cea a râului Șes, continuat de valea Râului Mare, la rândul său afluent al Râului Strei                                            

             Culmea principală are orientare dinspre nord-est înspre sud-vest. Altitudinea maximă a masivului  este atinsă în vârfurile Căleanu, cu 2.192 m, MuntiiȚarcu, cu 2.190 m, și Pietrii cu 2.162 m.

             Este alcătuit din patru masive principale, Țarcu-Căleanu, Baicu-Nedeia și Pietrii-Petreanu, care formează culmea principală, și Muntele Mic  situat la vest de aceaste  trei unități montane. Aceste masive sunt despărțite de o serie de văi, așa cum sunt văile Șuculețul și Bistra Mărului.

             Munții Țarcu sunt accesibili dispre mai multe zone, dinspre valea sau culoarul Bistra  (localitatea Bucova, Caraș-Severin, fiind un bun punct de plecare), dinspre Hațeg aflat în județul Hunedoara, dinspre Poiana Mărului, dinspre Munții Godeanu, dinspre partea estică a munților Retezat, respectiv dinspre mai multe localități de pe culoarul Timiș - Cerna, aflate la sud de Caransebeș pe drumul spre Orșova.

Munții Ṭarcu